Religia: Ortodox
Adresa: Strada Baarbatescu Vechi nr. 1, Sector 5
Preot: Dragota Vasile, Ionescu Gheorghe
Hram: Sf. Nicolae (6 Decembrie), Sf. Ioan Botezatorul si Sf. Teodor Tiron

Parohia „Barbatescu Vechi” se limiteaza la est cu parohia Sf. Nicolae Vladica, la vest cu parohia Rahova, la nord cu parohia Sf. Treime Ghencea si la sud cu parohiile Barbatescu Nou si Ferentari.

Biserica are planul uninavat, cu absida altarului poligonala avand in partea nord estica un adaos in arc de cerc, proscomidia, cu turla Pantocrator octogonala ridicata deasupra naosului si turnul clopotnita construit pe un plan patrat.
De remarcat catapeteasma poleita cu foite de bronz aurit, pictura in ulei realizata de pictorul Zamfiropol- Dall, vitraliile.

Schitul de lemn ctitorit de Mitropolitul Grigorie al II lea al Tarii Romanesti (1760-1787), primul lacas de pe acest loc, a fost inchinat ca metoh Mitropoliei din Bucuresti. Actul de inzestrare a schitului s-a pastrat si este datat 3 august 1764. In jurul lacasului s-au ridicat si chilii pentru calugari, care in decursul vremii au fost daramate, o parte pentru a face loc constructiei unei scoli primare pentru fete in 1889 (inlocuita in 1930 cu actuala scoala), ultima a fost demolata in 1968.

Numele schitului si al cartierului provine de la boierii Barbatesti, membrii ai Divanului. In documentele anului 1856 este mentionata denumirea “Barbatescu Vechi” pentru biserica si mahalaua din jur.

La inceputul secolului XIX se ridica biserica actuala, din caramida.

Preotul Gh. Zamfirescu, fost paroh al acestei biserici, lasa în dosarul anilor 1920-1921 - dosar care se pastreaza în arhiva – o însemnare despre biserica din zid, în care afirma „dupa informatiile primite de la batrâni, se zice ca biserica a fost începuta din temelie pe la anul 1820, de catre Ionita Selaru, care a daruit si locul pe care este cladita aceasta biserica, mergând cu zidul, pâna în dreptul ferestrelor.”

Din cauza tulburarilor care au avut loc în acele timpuri, rascularea grecilor în frunte cu Alexandru Ipsilanti si tot în aceiasi vreme, fondatorul, trecând la cele vesnice, au încetat si lucrarile la biserica.

Dupa încetarea zaverei si retragerea turcilor din tara, a continuat lucrarea jupân NICHIFOR GABROVEANU, care a terminat-o, înzestrându-o cu toate odoarele.

Biserica pastreaza trei documente: Primul, în copie, datat din anul 1834, mai 20, prin care MANDA, sotia raposatului IONITA SELARU, da zapis lui PREDA SIN GHEORGHE COJOCARU, pentru un loc al bisericii, pentru care sa plateasca trei oca de untdelemn, chiria locului si sa zideasca casa, fara sa-l supere nimeni. Al doilea, în original, chirilic, datând din 6 noiembrie 1845, prin care baba Ioana, sotia raposatului VASILE PLUGARU, adevereaza ca a facut o cascioara, în curtea bisericii, pentru care plateste bisericii chirie, iar dupa moartea sa, casa ramâne bisericii. Al treilea, prin care ANCUTA vaduva, sotia raposatului PLUGARU, adevereaza ca a facut pe cheltuiala sa doua chilii, pe locul bisericii, iar dupa moartea sa, biserica sa ramâna stapâna desavârsita pe acestea.

Biserica a fost reparata în anul 1895, iar în anul 1926 s-a înglobat tinda în naos si s-a adaugat un pridvor în prelungirea spre strada. În anii 1966-1967, s-a restaurat pictura pe toata întinderea interioara, s-a restaurat catapeteasma si s-au executat reparatiile de zidarie impuse, refacându-se tencuiala pâna la înaltimea de 1,50 m, atât în interior, cât si la exterior.

In 1938, pe partea sud estica a bisericii, se incepe constructia unei biserici mai mari, dar care nu s-a finalizat, zidurile care s-au ridicat stau sa se prabuseasca.

In apropierea bisericii se afla doua case parohiale, alipite, una in stil neoromanesc, construita de protopopul Nicolae Constantinescu (1931), iar cealalta, construita de preotul paroh Gheorghe Paschia (1946).

Gradina bisericii adaposteste o cruce din piatra din 1839, care s-a pastrat de la vechiul cimitir, desfiintat in 1831.

In anul 1936, pentru prima oara in Bucuresti, s-a introdus in aceasta biserica cantarea in comun.